Si totusi...

"Trebuia sa-i pun doua lingurite..."

Se ridica de pe scaun, uitandu-se pentru cateva clipe in ochii lui, pierduta, fara cuvinte, fara emotii. Goala pe de-a intregul. "Ce voiam sa fac? Aaa... da." Brusc, se intoarse cu spatele la el si iesi din camera.

El isi roti ochii de doua ori prin camera, analizand-o. Ofta lung, ca si cand isi aduse aminte ca avea ceva important de facut si-si aranja, cu o grija neintentionata, parul. Duse mana la falca si se sprijini cu cotul pe masa din fata lui. Cazut pe ganduri, privirea i se fixa pe ceasul din camera. Studie secundarul care se plimba in ritmul sau incet pe cadranul ceasului, asteptand ca dintr-o clipa intr-alta sa-si mute pozitia si acul minutelor. Timpul trecea fara ca el sa-si miste privirea. Pierdut in memorii, melancolia unui moment placut il cuprinse.

"Sa-i pun doua lingurite de zahar sau doar una?" se intreba ea, nedecisa inca. Ii puse o lingurita, apoi lua canile, asezandu-le cu atentie pe tavita si pleca in camera. Puse tavita pe masa si se aseza pe scaun, fara sa scoata vreun cuvant. "Sper sa-i placa cafeaua..."

El se uita acum la ea, privind-o tandru. Isi muta mai apoi ochii in cafeaua din fata lui, sorbindu-i parca aburii cu privirea. "Nu cred ca are sa-i placa... trebuia sa-i pun doua lingurite..."

- Ma gandeam, incepu el, cum ar fi viata fara cafea. E un motiv bun sa cunosti oamenii.

"Vorbeste de ea si nici macar nu a gustat din ea. Trebuia sa pun doua lingurite de zahar."

- Da... asa e. Dar nu te inteleg pe deplin... Doar de la o cafea?

Ridica din nou ochii catre ea, incercand sa mimeze un zambet. Apoi reveni la starea plina de melancolie de mai devreme.

- "Te invit la o cafea"... e usor sa spui oricui. Cand inviti pe cineva acasa, il intrebi daca vrea o cafea. Din instinct. Pentru ca asa ai fost invatat. A devenit un lait-motiv al socializarii. Daca ai cafea, sunt perfect de acord sa vin la tine, zambi el.

- Ai putea sa-i oferi altceva in schimb, nu? Poate... dar nu, nu se cade... ai putea incerca... dar nu, ca nu stii daca vor vrea toti.

Zambetul lui se transforma in ranjet. Ii placea ca-i facea jocul, era alaturi de el intr-o conversatie de care stia ca e absolut inutila, dar care avea farmecul ei. "Hmm... sa mai aduc zahar?" se intreba ea uitandu-se la cana lui. Vazand aceasta, el puse mana usor, pe cana si o ridica la gura, sorbind usor din ea. Aburii ii acoperisera privirea. Dupa ce gusta, facu ochii mari si se stramba usor din coltul gurii. "Trebuia sa-i pun doua lingurite".