joi, 5 august 2010

Otrava dulce

Ahh... si cand te gandesti cum trece timpul... degeaba. Si repede.

Spunea undeva ca timpul trece prea repede, ca noi ne miscam incet oricum. Cand lucrez cate o saptamana intreaga, 7 zile din 7, 12 ore din 24, notiunea de timp este practic inexistenta. Exista duminica de dinainte de luni... si lunea de dupa duminica. Asta dupa 7 zile, desigur... Daca te-ai incurcat deja si ti-e greu sa citesti, sa intelegi, ei bine... intelege-ma. Am obosit. Ostenit sa tot alerg... nu munca ma doboara, ci gandul ca pierd o saptamana din viata, o saptamana din alte cincizeci si doua pentru viitor. Care viitor? Nu ma asteapta nimeni si nimic acolo. Viitorul e acum.



Otrava pentru oameni. Otrava dulce... la pachet de 10 sau 20 de bucati. Uneori si la sticla de 750ml. Gusti si zambesti, te transformi intr-un alt om. Relaxat si pregatit pentru inca o portie de stres. Te asezi pe scaunul tau, privind in jur, analizandu-i pe cei care-ti trec pragul pravaliei. Plictisit mai mult decat obosit, cu un zambet sincer, otravit de fumul sau aburii alcoolului... ii ajuti in problemele lor.

Sfarsitul... vine. Amarat... obositor... il astepti. Se termina. Se sparge si ultimul fum si se goleste si ultimul pahar. Sorbi ultimul strop, platesti, te ridici si pleci.